MarianaWeb MarianaWeb Mobile Index Page Back Search
Articole › Web

Schimbare de hosting

15-05-2016

Schimbare de hosting în cazul unui website cu baza de date MySQL


Înainte să încep procesul de mutare de pe un server pe altul, verific dacă sunt useri activi în website și aștept un moment potrivit pentru a seta website-ul pe mentenanță. Cu alte cuvinte, mă asigur că nu se mai pot efectua modificări importante, în baza de date, de exemplu.

Apoi pot să export baza de date și descarc website-ul, ca să am o versiune cât mai recentă pentru upload pe serverul nou.

Import baza de date pe serverul nou, folosind phpMyAdmin, de exemplu. Dar mai întâi creez baza de date pe serverul nou. Cel mai adesea, se întâmplă ca numele bazei de date să fie precedat de un text pe care nu îl pot schimba. În acest caz, redenumesc baza de date exportată de pe serverul vechi, astfel încât să aibă același nume cu cea nou creată. În plus, numele bazei de date trebuie modificat și în fișierele php din website.
MySQL connection collation pentru baza de date nouă să fie setat corespunzător (se poate modifica și după import).
Acum, în phpMyAdmin de pe serverul nou, selectez baza de date, clic pe Importă, selectez fișierul și clic pe Execută. Dacă importul s-a efectuat cu succes, în partea stângă sunt afișate tabelele din baza de date.

Efectuez setările pentru conturile de email (verificarea o fac mai târziu, după actualizarea de la rotld.ro).

Alte setări prin cPanel. Dacă pot alege versiunea de php de care am nevoie, acum ar fi momentul potrivit.

Dacă este cazul, creez folderele cu parolă de care am nevoie.
Pentru moment, în rădăcină urc un index simplu, fără conectare la baza de date, fișierul .htaccess și pagina 404. Eventual, în index, afișez un screen capture cu mentenanța, pregătit dinainte.

Atenție la fișierele index! Pe unele servere, sunt permise doar fisiere index cu extensia php, pe altele, doar html. Prin urmare, trebuie să le salvez cu extensia acceptată pe noul server, dacă nu am posibilitatea să schimb setările.

Urcarea fișierelor se poate face cu File Manager, dar este mai comod cu Core FTP. Într-o primă etapă pot crea un cont FTP folosind IP-ul noului server (numele domeniului îl pot folosi numai după actualizarea nameserverelor la rotld.ro).
Mai pot urca pe noul server și imaginile sau fișierele video.

În rezumat, pe serverul nou, în rădăcină, am doar un index simplu, fișierul .htaccess, pagina 404 și folderele cu parolă. Eventual, folderele cu imagini și video.

Dacă firma de hosting oferă posibilitatea să verific website-ul înainte să actualizez nameserverele la rotld.ro, ar fi bine să fac upload complet și să verific amănunțit tot ce se poate. Abia după aceea actualizez nameserverele la rotld.ro.

Dacă nu am posibilitatea menționată mai sus, omit tot pasul de mai sus și continui cu următorul.

Actualizez nameserverele la rotld.ro. Nameserverele le primesc, de obicei, pe mail, după crearea cont-ului pe noul server. Pentru actualizarea de la rotld.ro, am nevoie de datele de acces pentru domeniul respectiv. După actualizare, se trimite o cheie de activare pe adresa de email a proprietarului domeniului. Această cheie trebuie introdusă într-un anumit câmp din formularul rotld, pentru ca modificările să aibă efect. Propagarea actualizării nameserverelor poate să dureze 24-48 de ore, sau mult mai puțin.

În acest timp, în funcție de stadiul propagării, la accesarea website-ului, va fi afișată pagina de mentenanță de pe serverul vechi, sau indexul de pe serverul nou (cu screen capture-ul mentenanța), sau pagina 404, dacă este accesată o pagină pe care nu am urcat-o deja. Sugestie: pagina 404 poate fi identică cu indexul de pe serverul nou. Astfel, vizitatorii văd tot timpul mesajul cu mentenanța, indiferent ce pagină accesează, ceea ce este corect. La sfârșit, o suprascriu cu pagina 404 obișnuită.

Pot accesa www.host-tracker.com ca să verific propagarea pentru domeniul care mă interesează. Când propagarea s-a terminat, în coloana IP trebuie să fie afișat doar IP-ul noului server.

Între timp, verific dacă funcționează protejarea cu parolă. Dacă totul este conform așteptărilor, într-un folder cu parolă, pot urca un fișier pentru verificarea conectării la baza de date. Pentru conectarea la baza de date, am nevoie de servername și username/password.
- Servername e "localhost" de cele mai multe ori, dar poate fi și o denumire specifică, pe care o aflu din cPanel.
- Perechea username/password este numele bazei de date, respectiv parola corespunzătoare, acesta fiind cazul când nu pot crea un user pentru o anumită bază de date, sau, cu alte cuvinte, user-ul este implicit și are același nume și aceeași parolă ca și baza de date. Pe unele servere însă trebuie creat un user pentru baza de date, caz în care username va fi numele user-ului, iar password, parola corespunzătoare user-ului.

Dacă mă pot conecta la baza de date cu succes, pot urca tot conținutul folderelor cu parolă.

Verific dacă funcționează adresele de e-mail, trimitând un mesaj dintr-un cont Gmail, de exemplu.

Uploadez restul fișierelor, începând cu cele care setează site-ul pe mentenanță. Ar trebui să dureze foarte puțin urcarea acestor fișiere. Este important să fie afișată pagina cu mentenanța, atât timp cât upload-ul nu este complet. Acum, upload-ul se poate face normal și fără grabă prea mare. Pot să suprascriu pagina 404 și indexul.

Ideal ar fi ca website-ul să rămână setat, în continuare, pe mentenanță și să continui verificările logat ca administrator. Dacă nu am această posibilitate, va trebui să fac verificările (care au mai rămas) cu website-ul deschis pentru toți vizitatorii. Cu alte cuvinte, dacă mai sunt erori, sau secțiuni care nu funcționează corespunzător, vizitatorii ar putea să le găsească din întâmplare. De aceea, e bine să mă gândesc la punctul de mai sus, referitor la facilitățile oferite de firma de hosting.

Dacă am un formular de contact în website, verific dacă se trimit corect mesajele și dacă sunt recepționate cu succes.
Sugestie: adresele de email specificate în variabilele $to și $from să nu fie identice, în plus una din ele trebuie să fie asociată domeniului (nume-adresa@domeniu.ro, de exemplu).

În cazul când website-ul este magazin online, verific și trimiterea comenzilor, ținând cont de sugestia de mai sus.

Dacă nu am setat corespunzator MySQL connection collation pentru baza de date, e posibil ca, în unele pagini, să nu fie afișate corect caracterele speciale, chiar dacă am definit corect setul de caractere pentru pagina html.
Pentru a modifica în phpMyAdmin, selectez baza de date și accesez setări generale, unde pot să aleg o opțiune corespunzătoate pentru MySQL connection collation. Am presupus că tabelele au deja această setare corectă, fiind vorba de mutarea lor, nu de creare.

412 Error poate să apară dacă ModSecurity Status este activ și se rezolvă dacă îl dezactivez, dar trebuie să analizez, mai întâi, dacă este bună sau nu această soluție.

Mutarea mesajelor de pe un server pe altul. Dacă pe ambele servere există cel puțin un program comun pentru citirea/trimiterea mesajelor, atunci sigur există o soluție. De exemplu, în RoundCube, pe serverul vechi, salvez ca .eml mesajele care mă interesează. Problema este că trebuie să salvez fiecare mesaj în parte, nu pot salva bulk. Apoi le import în RoundCube pe serverul nou. La import, atenție la numărul fisierelor selectate, pentru că vor fi importate doar primele 20 din selecție și nu se afișează nici o eroare. O altă condiție este ca dimensiunea fișierelor din selecție să nu depășească 20 MB. Metoda aceasta e acceptabilă, cu condiția ca numărul mesajelor să nu fie prea mare.

Dacă există o versiune locală a website-ului, trebuie actualizată și aceasta. Baza de date locală trebuie redenumită, dacă a trebuit să creez o bază de date cu alt nume pe serverul nou. Ca urmare, trebuie să actualizez și datele de conectare la baza de date locală.

Dacă mutarea pe noul server s-a realizat cu succes și propagarea nameservere-lor s-a încheiat, pot fi sterse datele de pe vechiul server.

Tot procesul descris mai sus poate să dureze mult sau puțin, depinde de problemele care apar pe serverul nou.

Sitemap

© 2024 Mariana Godja

Top

GA